Mausoleul lui Octavian şi al Veturiei Goga

   Monumentul funerar s-a realizat prin strădaniile extraordinare ale Veturiei Goga care notează într-un jurnal: “În primăvara anului 1938 ne plimbam prin grădină când, după o hotărâre definitivă, am desemnat locul unde să ridicăm mormântul. Astfel îi cunoşteam dorinţa.” De altfel, în testamentul redactat în mai 1936, cu exact doi ani înaintea morţii sale, Goga afirma: “…Doresc să fiu îngropat la Ciucea, dacă nevasta mea va putea să facă o criptă, unde să se aşeze şi ea spre odihna de veci, după o viaţă plină de goană şi de chinuri în slujba altora…”

   În vederea ridicării unui monument cât mai reprezentativ, văduva poetului se adresează în vara lui 1938 lui Constantin Brâncuşi cu care se întâlneşte la Bucureşti, rugându-l să realizeze lucrarea. Sculptorul este de acord şi îi sugerează Veturiei Goga să facă o piatră de mormânt dintr-o marmură verde, ca o flacără. Veturia acceptă ideea şi îi trimite o scrisoare prin care îl roagă pe marele sculptor să vină la Ciucea să se apuce de lucru, sau, măcar, să trimită un plan arhitectural. Brâncuşi răspunde prompt că întotdeauna a început şi a terminat o lucrare cu dalta în mână şi că, în consecinţă, nu îi trimite nici un plan. Veturia Goga nu are răbdare să aştepte şi se adresează celui mai important arhitect al momentului, una din personalităţile reprezentative ale domeniului, G.M. Cantacuzino care îi face planul mausoleului. Decorurile sunt proiectate de artista plastică Nora Steriade. Mausoleul este din marmură şi mozaic şi va fi ridicat de un meşter zidar maramureşean, Iosif Kuczka. Placarea cu mozaic a impunătorului edificiu este realizată manu propria de Veturia Goga. Tehnica de montare este bizantină, în şapă şi apoi aplicată pe perete, iar la suprafeţele curbe-piatră cu piatră. Pietricele colorate sunt aduse de firma Orsini din Italia şi este mozaic de Murano.

   Văduva poetului a lucrat aproape două decenii la mausoleu şi iată ce mărturiseşte: “Douăzeci de ani am lucrat la acest mozaic şi eram într-o luptă continuă… Luam mâinile de pe lucru şi cădeam în disperare şi oboseală. Îmi spuneam: „Mi-am luat o însărcinare şi trebuie să o duc până la capăt”…. Nu doresc altceva decât, făcându-mi datoria aici, să trec şi eu împăcată, dincolo, în somnul cel mare…”

   Fundaţia mausoleului este din beton armat şi are 8 m, iar înălţimea sa măsurată de la bază are 12 m. Această cantitate impresionantă de beton se explică prin dorinţa constructorului de a preîntâmpina orice alunecare de teren, lucrarea fiind amplasată în pantă, pe dealul Pleşului. Mausoleul a fost inaugurat oficial în 1958, când rămăşiţele pământeşti ale lui Octavian Goga sunt mutate din mormântul provizoriu în sarcofagul mausoleului. Pe frontonul său, Veturia Goga a transcris ca epitaf, în mozaic, o strofă din poemul lui Goga Din larg :

“Jur-împrejur e largul care cântă,
E soare-n cer, e sărbătoare sfântă
Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul
Fiorul păcii-n suflet mi se lasă
Eternităţi îmi flutură veşmântul
Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă.”